Ciocnirea orgoliilor! Cine a elaborat planurile militare pentru ofensiva din vara anului 1917?

După înfrângerile suferite în toamna și iarna anului 1916, Armata Română a trecut printr-un amplu proces de reorganizare și refacere. În primăvara anului 1917 deja se pregăteau planurile pentru inițierea unei ofensive pe frontul din Moldova. Principalii planificatori din armată, generalii Constantin Prezan și Alexandru Averescu, au propus două planuri ofensive diametral opuse. Care plan a primit aprobarea regelui Ferdinand?

În urma înfrângerilor suferite în iarna anului 1916, armata țării împreună cu Familia Regală și administrația centrală s-au retras la Iași. După ce a beneficiat de ajutorul Misiunii Militare Franceze, Armata Română a fost refăcută și reînzestrată au fost făcute planuri militare pentru o ofensivă împotriva Puterilor Centrale.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

La sfârşitul lunii martie a anului 1917, atât generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General al Armatei Române, cât şi generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a, au prezentat regelui Ferdinand fiecare câte un plan militar pentru o viitoare ofensivă.

Ciocnirea planurilor militare și a orgoliilor

Planul prezentat de Constantin Prezan propunea ca noua Armată I, formată din patru până la şase divizii reorganizate, să lanseze un atac la vest de Siret, la Nămoloasa, în cooperare cu Armata a VI-a rusă. Simultan, Armata a II-a avea să desfășoare o ofensivă secundară prin pasul Oituz, spre Transilvania.

Generalul Alexandru Averescu a caracterizat acest plan drept o „nebunie” și a înaintat un alt plan. El a propus ca, în loc ca două armate să atace în direcții diferite, Armata a II-a, condusă de el, să fie întărită şi să dea atacul principal în sud, spre râul Putna, Focşani şi, în cele din urmă, Buzău.

„Deşi propunerea lui poate fi susținută cu argumente strategice, eşti tentat să vezi în spatele ei şi orgoliul lui Averescu. Aceste concepții opuse cu privire la ofensivă au contribuit la o nouă exacerbare a `vechilor rivalități în sânul comandamentului român`”, considera istoricul militar Glenn Torrey.

Trupele ruse, cuprinse de virusul revoluționar

Dar planurile militare ale României nu depindeau exclusiv doar de armata țării. Trupele militare aliate ruse treceau în primăvara anului 1917 printr-un mare proces revoluționar. Haosul înlocuia disciplina în rândul trupelor ruse de pe frontul din Moldova și tot mai mulți soldați solicitau încheierea unei păci și refuzau să îndeplinească ordinele primite. De aceea, comandanți ruși, dar și români, considerau că singurul mijloc de a scăpa armata rusă de indisciplină era să o trimită la luptă alături de trupele române.

Și generalii ruși au apreciat planul propus de Prezan, astfel încât, pe Frontul din Moldova, Armata I română a primit principalul rol ofensiv: „să atace şi să străpungă cu orice preţ” frontul Armatei a IX-a germane la vest de capul de pod Nămoloasa. Înaintând spre Râmnicu Sărat, ea avea să învăluie ariergarda inamicului.

O ofensivă secundară pentru armata condusă de Averescu

Spre nemulțumirea lui Alexandru Averescu, Armatei a II-a pe care o conducea i s-a încredințat o ofensivă secundară, urmând să atace aripa dreaptă a Armatei I austriece, apoi să înainteze pe valea superioară a Putnei și să amenințe principala cale de comunicare dintre cele două armate dușmane: Armata a IX-a germană și Armata I austriacă.

„Armata a IV-a rusă, care opera între cele două armate române, a primit instrucțiuni să străpungă frontul inamic în apropiere de Ireşti; apoi, îndreptându-se spre sud, spre Focşani, trebuia să se alăture Armatei I pentru a distruge forțele inamice situate între Siret şi munți.

Armatele ruse a IX-a din nord şi a VI-a din sud erau însărcinate să desfășoare acțiuni ofensive locale menite să susțină şi să acopere înaintarea celorlalte trei armate. Ofensiva era prevăzută să înceapă între 12 iunie şi 14 iulie. După cum s-a dovedit, întârzierile apărute în încheierea pregătirilor au împins data atacului pe 24 iulie, pregătirea de artilerie urmând să înceapă cu două zile mai înainte”, preciza Glenn Torrey.

„Un fel de consiliu de război”

Alexandru Averescu a criticat vehement noul plan, care confirma în general concepția generalului Prezan. Averescu și-a exprimat criticile și nemulțumirile atât generalilor ruși, cât și generalului Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în România. Tocmai de aceea, pe 12 iunie 1917, s-a ținut la Iași „un fel de consiliu de război”, după cum avea să exprime Berthelot, cu principalii generali români și aliați pentru a asculta obiecțiile lui Averescu.

„După ce a făcut o critică a planului existent, Averescu a prezentat unul cu totul nou. În locul unei străpungeri la Nămoloasa, el propunea una în regiunea Vrancea, unde îşi uneau forţele armatele a IX-a germană şi I austriacă. Aripa stângă a inamicului avea să fie aruncată înapoi în Transilvania, în vreme ce aripa dreaptă avea să fie silită să se retragă în sud, spre Râmnicu Sărat.

În esență, planul lui Averescu prevedea o manevră de învăluire. Ipoteza nerostită era aceea că el avea s-o conducă. Consiliul a respins în unanimitate propunerea lui Averescu”, menționează Glenn Torrey.

Oricum, pregătirile pentru atacul de la Nămoloasa erau mult prea avansate pentru a mai fi aduse schimbări majore planului elaborat de Prezan.

Vă recomandăm să citiți și:

Blestemul domniilor fanariote pentru români

Vara dinaintea Marii Uniri. „Enescu reușea să dea singur iluzia unei adevărate orchestre”

Adevărul din spatele „Nopţii cuţitelor lungi”, operaţiunea prin care Hilter şi-a eliminat toţi adversarii

De ce nu au mai debarcat trupele lui Hitler în Marea Britanie?